În cazul în care copilașul dumneavoastră se confruntă cu reacții alergice, medicul alergolog este cel care poate stabili cauzele și tratamentul de care este nevoie. Dr. Adriana Stir, medic specialist în alergologie și imunologie clinică, este cea care oferă acest serviciu.

Condiții de întrunit pentru testare:

* vârsta minimă a pacientului trebuie să fie de 2 ani;

* absența tratamentului antihistaminic, cel puțin 10 zile înaintea testării (Aerius, Zenaro, Claritine, Ketof, Xyzal, Tamalis, Zyrtek);

* nu se pot efectua teste alergologice în următoarele situații: dermatita atopică în puseu de activitate, astm în exacerbare, urticarie acută;

* tratamentul cu Montelukast (Singulair), corticoizi inhalatori (Flixotide, Seretide, Symbicort), corticoizi intranazali (Nasonex, Flixonase, Acamys) nu modifică rezultatul testării cutanate și nu necesită întreruperea tratamentului;

* pentru a efectua testare în bune condiții, avem nevoie de cooperarea copilului (pentru asta, trebuie să fie odihnit, hrănit, calm);

* citirea se face în 20 de minute, timp în care putem distrage atenția copilului prin joc;

* disconfortul resimțit în timpul testării variază în funcție de sensibilitatea individuală;

* testarea cutanată și testele de provocare la medicamente necesită prezența unei serviciu de terapie intensivă, așadar nu pot fi efectuate în siguranță în regim ambulatoriu;

* în cazul imposibilității testării cutanate, se pot recomanda analize de laborator.

Alte retele de socializare