Blog

CLASSIC LIST

Pancreatita_Centrul-de-Pediatrie-1200x675.jpg

Ce este pancreatita acuta la copil?

Pancreatita acuta este inflamatia brusca a pancreasului, un organ implicat in digestie si in reglarea glicemiei. Boala apare atunci cand enzimele digestive se activeaza prea devreme, chiar in interiorul pancreasului, provocand inflamatia acestuia. In unele situatii, inflamatia poate afecta si alte organe.

Cum se stabileste diagnosticul de pancreatita?

Diagnosticul de pancreatita acuta se stabileste atunci cand sunt indeplinite cel putin doua dintre urmatoarele trei criterii:

  • durere abdominala sugestiva pentru pancreatita, localizata de obicei in partea superioara a abdomenului, cu iradiere spre spate;
  • valori crescute ale amilazei si/sau lipazei in sange, de regula de cel putin trei ori peste limita superioara a normalului;
  • modificari caracteristice observate la investigatiile imagistice (ecografie abdominala, CT sau RMN).

Ce este pancreatita acuta recurenta?

Pancreatita acuta recurenta inseamna aparitia a cel putin doua episoade distincte de pancreatita acuta, separate de o perioada in care copilul nu mai are simptome, iar valorile enzimelor pancreatice revin la normal.

Repetarea episoadelor poate sugera existenta unei cauze care necesita investigatii suplimentare, cum ar fi:

  • anomalii anatomice ale pancreasului sau cailor biliare (de exemplu pancreas divisum sau chist de coledoc);
  • cauze genetice (mutatii ale genelor PRSS1, SPINK1, CFTR sau CTRC);
  • hipertrigliceridemie;
  • alte afectiuni mai rare.

Identificarea cauzei este importanta deoarece, fara tratament sau monitorizare adecvata, pancreatita acuta recurenta poate evolua spre pancreatita cronica.

Pancreatita_Centrul de Pediatrie Cluj Napoca

Care sunt simptomele pancreatitei la copil?

Cele mai frecvente simptome sunt:

  • durere abdominala intensa, localizata de obicei in partea superioara a abdomenului, care poate iradia spre spate;
  • greata si varsaturi;
  • lipsa poftei de mancare;
  • balonare si sensibilitate abdominala la palpare.

La copiii mici, simptomele pot fi mai putin specifice si pot include:

  • iritabilitate;
  • plans persistent;
  • refuzul alimentatiei;
  • letargie.

Cand este necesar consultul medical?

Pancreatita_Centrul de Pediatrie Cluj

Este recomandat sa va prezentati la medic daca copilul prezinta:

  • durere abdominala intensa, mai ales in partea superioara a abdomenului;
  • durere care iradiaza spre spate;
  • varsaturi repetate sau imposibilitatea de a se alimenta;
  • febra asociata durerii abdominale;
  • episoade repetate de durere abdominala, sugestive pentru pancreatita.

Pancreatita acuta necesita evaluare medicala deoarece unele forme pot evolua rapid si pot necesita internare si tratament de specialitate. Diagnosticul si tratamentul precoce reduc riscul complicatiilor si permit identificarea eventualelor cauze care necesita tratament sau monitorizare pe termen lung.


Diagnostic-obezitatea-la-copii_Centrul-de-Pediatrie-1200x675.jpg

Ce inseamna obezitatea si supraponderea la copii?

Obezitatea si supraponderea apar atunci cand copilul acumuleaza un exces de grasime corporala care ii poate afecta sanatatea. Diagnosticul nu se stabileste doar in functie de greutate, ci prin calcularea indicelui de masa corporala (IMC), interpretat in functie de varsta si sexul copilului.

Din acest motiv, atunci cand exista suspiciunea unui exces ponderal, este recomandat un consult pediatric. Medicul va stabili daca este vorba despre suprapondere sau obezitate, va recomanda investigatiile necesare si va propune un plan personalizat de management.

Obezitatea la copii_Centrul de Pediatrie Cluj

Cum se stabileste diagnosticul?

La copii, valoarea IMC este interpretata diferit fata de adulti. Medicul foloseste curbele de crestere si percentilele specifice varstei si sexului pentru a aprecia daca greutatea copilului este normala, daca exista suprapondere sau daca este vorba despre obezitate.

Evaluarea include, atunci cand este necesar si masurarea tensiunii arteriale, investigatii de laborator si aprecierea eventualelor complicatii asociate.

Care sunt cauzele obezitatii la copii?

Obezitatea la copii_Centrul de Pediatrie

Obezitatea primara

Este cea mai frecventa forma de obezitate si apare prin asocierea mai multor factori:

  • alimentatie bogata in zahar si grasimi;
  • consum frecvent de bauturi indulcite si alimente ultraprocesate;
  • portii prea mari sau mese neregulate;
  • sedentarism si timp indelungat petrecut in fata ecranelor;
  • activitate fizica insuficienta;
  • somn insuficient;
  • obiceiuri alimentare ale intregii familii.

Obezitatea secundara

Mai rar, excesul ponderal poate avea la baza o afectiune medicala, precum:

  • boli endocrine
  • afectiuni tiroidiene;
  • sindroame genetice asociate cu obezitatea;
  • anumite tratamente medicamentoase.

In aceste situatii sunt necesare investigatii suplimentare pentru stabilirea cauzei.

De ce este important consultul medical pentru obezitate?

Prevenirea complicatiilor

Excesul de greutate nu este doar o problema estetica. Inca din copilarie pot aparea hipertensiune arteriala, valori crescute ale colesterolului si glicemiei, afectarea articulatiilor sau tulburari respiratorii, inclusiv apnee in somn.

Cu cat interventia este mai precoce, cu atat rezultatele sunt mai bune.

Obiceiurile alimentare si stilul de viata se formeaza inca din primii ani. Interventia precoce permite schimbari progresive si sustenabile, fara diete restrictive, prin implicarea intregii familii.

Reducerea riscurilor pe termen lung

Un copil cu obezitate are un risc mai mare de a deveni un adult cu obezitate. In acelasi timp, cresc riscurile de diabet zaharat tip 2, boli cardiovasculare, ficat gras si afectiuni ortopedice.

Impactul emotional

Supraponderea sau obezitatea pot influenta increderea in sine, relatiile cu ceilalti copii si adaptarea scolara. Sprijinul oferit de familie si de echipa medicala este important pentru dezvoltarea armonioasa a copilului.

Excluderea unor afectiuni medicale

Desi sunt mai rare, unele boli endocrine, genetice sau hormonale pot determina cresterea excesiva in greutate. Consultul medical permite identificarea acestor situatii si initierea tratamentului adecvat.

copil care bea cola_obezitatea la copii_Centrul de Pediatrie

Cand este recomandat un consult pediatric?

Este indicat sa solicitati un consult daca observati ca micutul:

  • ia in greutate mai repede decat copiii de aceeasi varsta;
  • are un IMC crescut pentru varsta sa;
  • prezinta oboseala la eforturi mici sau sforaie frecvent in timpul somnului;
  • are antecedente familiale de obezitate, diabet zaharat tip 2 sau boli cardiovasculare;
  • prezinta pete inchise la culoare, cu aspect catifelat, la nivelul gatului sau axilelor, sugestive pentru rezistenta la insulina.

Un consult pediatric nu inseamna etichetarea copilului, ci evaluarea corecta a starii sale de sanatate. Identificarea precoce a excesului ponderal permite adoptarea unor masuri simple, adaptate fiecarei familii, care pot preveni complicatiile si pot imbunatati sanatatea copilului pe termen lung.


parul-in-exces-la-copii-prea-ult-par-Centrul-de-Pediatrie-1200x785.png

articol scris de Dr. Andra Ionescu, medic specialist pediatrie si endocrinologie pediatrica la Centrul de Pediatrie

Parul in exces la copii este un motiv frecvent de ingrijorare pentru parinti. Inainte de a ne alarma, este important sa intelegem ca nu orice par in exces inseamna acelasi lucru. Exista doua situatii distincte, cu diferente foarte importante intre ele: hipertricoza si hirsutismul.

Hipertricoza la copii: ce inseamna si care sunt cauzele

Hipertricoza reprezinta o crestere excesiva a parului indiferent de localizare, fara legatura neaparat cu hormonii sexuali. Poate aparea difuz pe corp, poate fi prezenta de la nastere (forme congenitale) sau poate sa apara in timp.

Cauzele sunt variate: genetice, medicamentoase sau asociate unor sindroame rare. Hipertricoza nu semnaleaza, in sine, o problema hormonala, dar merita investigata.

Poate sa afecteze atat fetele, cat si baietii.

Hipertricoza la copii, cresterea excesiva a parului, care sunt cauzele

Hirsutismul la fete: cand parul in exces poate ascunde o problema hormonala

Hirsutismul, in schimb, este specific: se refera la aparitia parului terminal (gros, pigmentat) in zone influentate de hormonii androgeni (masculini) precum fata, abdomenul inferior, piept, coapse interne, zone in care, in mod normal, fetele si femeile nu prezinta astfel de par. Hirsutismul este, prin definitie, un semnal hormonal si necesita evaluare endocrinologica.

La fete in perioada pubertara, poate fi prima manifestare vizibila a unui sindrom poliendocrin metabolic ovarian (noua denumire a sindromului de ovar polichistic), a unei hiperplazii adrenale congenitale cu debut tardiv sau, mai rar, a unei tumori secretante de androgeni.

Exista un scor care ne permite sa cuantificam cantitatea de par nedorit si care ne ajuta in evaluarea severitatii problemei.

Hirsutismul la fete, cand parul in exces poate ascunde o problema hormonala

Hirsutism, acnee si menstruatii neregulate la adolescente

La adolescente, hirsutismul asociat cu cicluri menstruale neregulate, acnee sau crestere in greutate accelerata ridica un semnal de alarma pentru sindromul poliendocrin metabolic ovarian (PMOS).

De ce conteaza varsta la care apare parul la copil?

La copii, contextul este esential. Aparitia parului pubian sau axilar inainte de 8 ani la fete si inainte de 9 ani la baieti (pubarha prematura) necesita intotdeauna evaluare medicala, chiar daca ulterior se confirma o varianta inofensiva.

Ce face endocrinologul pediatru?

Rolul medicului endocrinolog pediatru nu este doar acela de a stabili daca exista sau nu o problema grava. Evaluarea presupune o anamneza detaliata (istoricul familial conteaza foarte mult), un examen clinic complet cu stadializare pubertara si, in functie de tabloul clinic, investigatii hormonale tintite.

Scopul evaluarii este de a stabili daca parul in exces face parte din dezvoltarea normala a copilului sau daca ascunde o afectiune care necesita monitorizare ori tratament. Atunci cand exista un dezechilibru hormonal, identificarea lui din timp poate preveni efectele asupra cresterii si dezvoltarii copilului (cresterea, ciclul menstrual sau fertilitatea viitoare).

Cand trebuie investigat parul in exces la copil?

  • par vizibil in exces la copiii sub 8 ani, indiferent de localizare
  • aparitia hirsutismului (par gros pe fata, abdomen, coapse) la adolescent
  • hirsutism asociat cu neregularitati menstruale, acnee persistenta sau obezitate
  • orice ingrijorare legata de ritmul si modul in care evolueaza pubertatea

Daca copilul tau se regaseste in una dintre situatiile de mai sus sau pur si simplu ai o ingrijorare pe care nu stii cum sa o interpretezi, nu amana evaluarea de specialitate.

parul in exces la copii, prea ult par, Centrul de Pediatrie

O consultatie de endocrinologie pediatrica poate contribui la identificarea cauzei si, atunci cand este necesar, la stabilirea unui plan de monitorizare sau tratament adaptat varstei si nevoilor copilului.

Referinte:

  1. Baertling, F., Mayatepek, E. & Distelmaier, F. Hypertrichosis in presymptomatic mitochondrial disease. J Inherit Metab Dis 36, 1081-1082 (2013). https://doi.org/10.1007/s10545-013-9593-3
  2. Rica Echevarria I, Garcia Del Monte J, Delgado Rubio A, Arcangeli F, Lo T. Severe hypertrichosis in infants due to transdermal exposure to 5% and 7% topical minoxidil. Dermatol Ther. 2020 Nov;33(6):e14230. doi: 10.1111/dth.14230
  3. Mlachak MK, Jahnke MA. Hypertrichosis Cubi Presenting in a Female Child: A Case Report. Cureus. 2025 May 3;17(5):e83406. doi:10.7759/cureus.83406
  4. Scorul Ferriman-Gallwey

cata-apa-ar-trebui-sa-bea-un-copil-Centrul-de-Pediatrie-1200x864.jpg

Hidratarea corecta este esentiala pentru sanatatea copilului, mai ales in sezonul cald. Totusi, multi parinti cred ca „daca nu cere apa, inseamna ca nu ii este sete”. In realitate, copiii nu recunosc intotdeauna senzatia de sete la timp.

De ce este importanta hidratarea:

  • apa sustine functionarea corecta a organismului
  • ajuta la reglarea temperaturii corpului
  • previne oboseala si scaderea concentrarii
  • sustine digestia si tranzitul intestinal

Semne ca nu bea suficienta apa:

  • buze uscate sau crapate
  • urina inchisa la culoare
  • oboseala sau iritabilitate
  • dureri de cap
  • lipsa energiei sau apatie
  • scaderea poftei de mancare

Uneori, aceste semne pot aparea chiar inainte ca un copil sa spuna ca ii este sete.

Cum iti ajuti copilul sa bea mai multa apa_Centrul de Pediatrie

Cata apa ar trebui sa bea un copil:

Nu exista o cantitate fixa pentru toti copiii, dar:

  • copiii mici au nevoie de apa frecvent, in cantitati mici
  • in zilele calde, necesarul creste semnificativ
  • activitatea fizica (joaca, sport) creste pierderile de lichide

👉 regula simpla: apa trebuie oferita constant, nu doar la cerere

Greseli frecvente ale parintilor:

  • inlocuirea apei cu sucuri sau ceaiuri indulcite
  • asteptarea senzatiei de sete
  • ignorarea semnelor usoare de sete

greseli frecvente ale parintilor atunci cand e vorba de hidratarea copiilor_Centrul de Pediatrie

Cum iti ajuti copilul sa bea mai multa apa:

  • ofera apa la intervale regulate
  • tine apa la indemana (sticla sau cana preferata)
  • incurajeaza consumul prin exemplu personal
  • ofera apa inainte si dupa joaca
  • evita bauturile dulci care scad dorinta de apa

Cand ar trebui sa fii atent:

  • copilul refuza constant lichidele
  • apar semne de deshidratare
  • are varsaturi sau diaree
  • este foarte somnolent sau apatic
  • urineaza rar, iar urina este inchisa la culoare

👉 in aceste cazuri, este important un consult pediatric

Concluzie

Majoritatea copiilor se hidrateaza corespunzator, cerand lichide atunci cand le este sete. Totusi, ei se pot deshidrata mai repede decat adultii, mai ales in perioadele calde sau atunci cand sunt bolnavi (febra, varsaturi, diaree sau transpiratie excesiva).

De aceea, este bine ca parintii sa fie atenti la aportul de lichide, mai ales in aceste situatii.

de ce este importanta hidratarea copiilor Centrul de Pediatrie

La ce ar mai trebui sa fii atent:

Exista si situatii mai rare in care copiii pot consuma cantitati prea mari de apa. Daca acest lucru este insotit de stare de oboseala sau scadere in greutate, este recomandat un consult medical pentru evaluare.


Tusea-care-nu-mai-trece_Centrul-de-Pediatrie-Cluj-Napoca-1200x1121.jpg

Tusea este un semn frecvent la copii si de cele mai multe ori, apare in raceli obisnuite. In mod normal, se amelioreaza in cateva zile si dispare in 1-2 saptamani. Cand insa persista sau se agraveaza, poate ascunde o problema care necesita evaluare medicala.

Semne la care trebuie sa fii atent:

  • durata tusei
    • daca dureaza mai mult de 2-3 saptamani
    • daca nu se amelioreaza deloc, se inrautateste sau revine imediat dupa ce pare ca a trecut
  • tipul tusei
    • tuse seaca, persistenta (mai ales noaptea) → posibil astm sau iritatie bronsica
    • tuse productiva (cu secretii) → mai frecvent in infectii respiratorii
    • tuse „latratoare”, cu raguseala → poate indica laringita
    • accese repetate de tuse, uneori pana la varsatura → posibil tuse convulsiva
  • simptome asociate
    • respiratie dificila sau rapida
    • suieraturi (wheezing)
    • febra care persista
    • oboseala, lipsa poftei de mancare
    • tusea afecteaza somnul copilului
  • varsta copilului
    • la sugari si copiii mici, orice tuse persistenta trebuie evaluata mai atent
    • riscul de complicatii este mai mare
  • frecventa episoadelor
    • tuse care reapare des, chiar daca trece intre episoade
    • poate indica alergii sau astm

Cand ar trebui sa mergi la medic:

  • tusea dureaza peste 2-3 saptamani, fara semne de ameliorare
  • apar dificultati de respiratie
  • copilul are febra persistenta
  • copilul nu se poate alimenta (mai ales la copiii mici)
  • starea generala este afectata
  • nu esti sigur daca este ceva normal sau nu

Concluzie

Nu orice tuse este periculoasa, dar nici nu trebuie ignorata atunci cand persista sau se agraveaza. Daca ai dubii, un consult pediatric te poate ajuta sa intelegi cauza si sa eviti complicatiile.


Virusul-respirator-sincitial_Centrul-de-Pediatrie-1200x778.jpg

Virusul respirator sincitial (RSV sau VRS) este una dintre cele mai frecvente cauze de infectii respiratorii la copii, mai ales in sezonul rece si la inceput de primavara. De cele mai multe ori provoaca simptome asemanatoare unei raceli, insa la sugari si copiii mici poate evolua cu complicatii precum bronsiolita sau pneumonia.

Ce este RSV?

RSV este un virus respirator foarte raspandit. Aproape toti copiii intra in contact cu el pana la varsta de 2 ani. Se transmite usor prin picaturi respiratorii – atunci cand o persoana infectata tuseste sau stranuta – sau prin contact direct cu mainile sau obiectele contaminate.

rsv si pneumonia la copii ce trebuie sa stie parintii

Ce simptome pot aparea?

La inceput, infectia cu RSV poate arata ca o simpla raceala:
• nas infundat sau secretii nazale
• tuse
• febra (atentie – este un semn care adesea poate sa lipseasca din tabloul clinic)
• lipsa poftei de mancare
• iritabilitate sau oboseala

La sugari, simptomele pot evolua mai rapid (aproximativ 2 zile) si pot include:
• respiratie rapida sau dificila
• respiratie zgomotoasa
• retractii ale pieptului la respiratie
• dificultati la alimentatie

Virusul respirator simptome

Cand poate aparea pneumonia?

In unele cazuri, infectia poate cobori la nivelul plamanilor si poate provoca pneumonie. Riscul este mai mare la:
• sugarii sub 6 luni
• copiii nascuti prematur
• copiii cu boli cardiace sau pulmonare
• copiii cu sistem imunitar slabit

Semnele care pot indica o pneumonie sunt:
• febra persistenta
• respiratie rapida sau greoaie
• tuse intensa
• copil foarte somnolent sau apatic
• dificultati de respiratie

Cand trebuie sa mergeti la medic?

Este important sa solicitati un consult medical cat mai rapid atunci cand observati:
• respiratie dificila, rapida sau zgomotoasa
• copilul refuza alimentatia
• febra mare sau persistenta
• stare generala alterata
• copilul pare foarte obosit sau lipsit de energie

Medicul pediatru va evalua copilul si va decide daca este nevoie de investigatii suplimentare. Ulterior, acesta va indica tratamentul ce trebuie urmat. 

cand trebuie mers la medic_virus respirator

Cum putem preveni infectia?

Cateva masuri simple pot reduce riscul de imbolnavire:
• spalarea frecventa a mainilor
• evitarea contactului cu persoane racite
• aerisirea regulata a incaperilor
• evitarea expunerii sugarilor la aglomeratii in perioadele de circulatie intensa a virusurilor

Un lucru important pentru parinti – vaccinare impotriva RSV?

Este important sa stim ca exista posibilitatea vaccinarii femeii gravide care urmeaza sa nasca in sezonul RSV. Astfel, copiii nascuti din mame imunizate sunt protejati pentru o perioada de aproximativ 5 luni, cu protectie maxima in primele 3 luni de viata.

In prezent, exista si o solutie pentru copiii ale caror mame nu au fost vaccinate in timpul sarcinii. In acest caz, copilul primeste injectabil anticorpi gata formati, fara sa mai fie nevoie ca organismul sa ii produca singur. 

Aceasta metoda se adreseaza in special nou-nascutilor si sugarilor, mai ales inainte sau in timpul sezonului RSV (toamna–iarna). Protectia dureaza aproximativ 5 luni si acopera, de obicei, sezonul RSV.

Concluzie

Majoritatea infectiilor cu RSV se vindeca fara complicatii, insa la copiii mici simptomele pot evolua rapid. De aceea, monitorizarea atenta si consultul pediatric la timp sunt esentiale pentru a preveni formele severe.


imunitatea-la-copii-in-sezonul-de-toamna-1200x813.png

Toamna este anotimpul in care numarul infectiilor respiratorii creste semnificativ, iar parintii cauta solutii pentru a sustine imunitatea celor mici. Este important sa stim ca sistemul imunitar al copilului este in plina dezvoltare pana in jurul varstei de 10 ani, ceea ce il face mai predispus la raceli si viroze.

 

Ce afectiuni sunt mai frecvente in sezonul rece?

Catina pentru imunitate

La copii apar adesea:

  • secretii nazale si nas infundat;
  • dureri de gat;
  • otite;
  • tuse;
  • in unele cazuri, infectii respiratorii inferioare sau suprainfectari bacteriene, cu febra si necesar de antibiotic.

Cum putem intari imunitatea copiilor?

Imunitate copil

  • alimentatie corecta – o dieta echilibrata, bogata in fructe si legume proaspete, ofera vitaminele si mineralele necesare;
  • miscare zilnica – activitatea fizica regulata ajuta la mentinerea unui organism puternic;
  • somn suficient – odihna corespunzatoare varstei are un rol esential in sustinerea imunitatii;
  • suplimente atunci cand este nevoie – zincul, probioticele sau alte suplimente naturale (miere, catina) pot fi de ajutor;
  • vaccinuri orale (lizate bacteriene) – acestea pot fi recomandate pentru reducerea frecventei si severitatii infectiilor respiratorii. Curele se fac, de obicei, in lunile de toamna si, la nevoie, se repeta primavara.

Este important de retinut ca aceste produse nu se administreaza in timpul unei infectii acute si ca orice recomandare trebuie discutata cu medicul pediatru.


Obezitatea-la-copii-1200x676.png

Obezitatea la copii este o problema medicala aflata in continua crestere, atat in tara noastra, cat si la nivel international.

Varsta la care apare surplusul ponderal este din ce in ce mai mica, iar complicatiile asociate sunt tot mai frecvente.

Pandemia din 2019 a accelerat acest fenomen: copiii au petrecut mai mult timp in casa, au avut o alimentatie mai dezordonata si un nivel redus de activitate fizica. Toate acestea au dus la o crestere a numarului de copii cu suprapondere sau obezitate.

Obezitatea la copii

Greutate copii

Obezitatea este o afectiune caracterizata prin exces de tesut adipos.

Pentru evaluarea statusului nutritional se foloseste indicele de masa corporala (IMC), calculat pe baza greutatii si inaltimii. La copii, interpretarea se face folosind curbele de crestere.

Care sunt cauzele obezitatii la copii?

Factorii implicati in aparitia obezitatii sunt multipli, cei mai importanti fiind:

  • componenta genetica mostenita;
  • alimentatia dezechilibrata;
  • sedentarismul si lipsa activitatii fizice regulate.

Obezitatea nu reprezinta doar o problema estetica, ci o afectiune medicala cu impact semnificativ asupra sanatatii pe termen lung.

Care sunt complicatiile obezitatii la copii?

Obezitate copil

Complicatiile pot aparea inca din perioada prescolara si scolara:

  • dureri articulare sau osoase, in special la nivelul picioarelor si spatelui;
  • debut precoce al pubertatii;
  • scaderea stimei de sine.

Pe termen lung, daca obezitatea persista, pot aparea:

  • hipertensiune arteriala;
  • dislipidemie (colesterol si trigliceride crescute);
  • ficat gras;
  • diabet zaharat de tip 2.

Un copil cu surplus ponderal are sanse mari sa devina un adult cu obezitate, iar complicatiile sa persiste.

Tratamentul obezitatii la copii

Accentul trebuie pus pe preventie si pe tratamentul corect inca din copilarie, pentru a evita complicatiile severe. Sunt foarte importante urmatoarele principii de tratament:

  • adoptarea unei alimentatii echilibrate, bogate in nutrienti;
  • incurajarea activitatii fizice zilnice;
  • stabilirea unor obiceiuri sanatoase pe termen lung.

Tratamentul medicamentos sau chirurgical nu este recomandat copiilor. Acestea pot fi luate in considerare doar in cazuri exceptionale, la adolescentii cu obezitate severa si risc mare de complicatii.

Dieta si regim alimentar la copii

Dietele restrictive sau hipocalorice severe nu sunt indicate. Copiii au nevoie de energie si nutrienti pentru crestere si dezvoltare.

Planul alimentar trebuie adaptat varstei, nevoilor nutritionale si preferintelor copilului, sub indrumarea unui specialist.

Cand trebuie mers la medic in caz de obezitate?

Evaluarea unui copil cu obezitate trebuie facuta cat mai devreme, pentru a preveni complicatiile.

Parintii trebuie sa solicite un consult pediatric imediat ce observa semne ale surplusului ponderal sau modificari in obiceiurile alimentare ale copilului.

Solutii nutritionale personalizate

Un plan nutritional pentru copii poate include consultatii de evaluare, discutii privind istoricul familial si personal, masurarea greutatii si a inaltimii, calcularea IMC si recomandarea analizelor necesare.

Obiectivele principale sunt:

  • reducerea treptata a IMC;
  • adoptarea unor obiceiuri alimentare sanatoase;
  • mentinerea unei greutati echilibrate pe termen lung.

Pentru copiii foarte mici (6-24 luni), planul alimentar corect joaca un rol esential in prevenirea obezitatii ulterioare, mai ales in perioada diversificarii.

Obezitatea la copii este o afectiune serioasa, cu implicatii pe termen lung. Alimentatia echilibrata, activitatea fizica regulata si controalele medicale periodice sunt cele mai bune solutii pentru prevenirea si tratarea acesteia.


Apneea-sforaitul-la-copii-1200x676.png

Ce este apneea de somn?

Apneea obstructiva de somn inseamna pauze respiratorii intermitente, de scurta durata, care apar in timpul somnului.

Aceasta afectiune este intalnita la aproximativ 2-5% dintre copii, cel mai frecvent intre 2 si 6 ani.

sindrom-de-apnee-la-copii

Daca la adulti intreruperile respiratorii pot cauza somnolenta excesiva pe parcursul zilei, la copii ele pot duce la:

  • tulburari de comportament;
  • lipsa de concentrare la scoala;
  • tulburari de crestere;
  • probleme cardiace;
  • cosmaruri si somnambulism;
  • enurezis nocturn (udarea patului);

Cauzele apneei la copii

Cele mai frecvente cauze sunt vegetatiile adenoide (polipii) si amigdalele marite in volum.

In timpul somnului, muschii gatului se relaxeaza si caile respiratorii se ingusteaza. Aceasta ingustare duce la vibratii ale peretilor gatului, producand sforaitul.

Alti factori care pot contribui la apnee sunt:

  • obezitatea;
  • alergiile si astmul bronsic;
  • refluxul gastroesofagian;
  • infectii repetate ale cailor respiratorii;
  • malformatii cranio-faciale (ex: cheilopalatoschizis);
  • sindroame genetice (Down, Pierre-Robin);
  • boli neuromusculare sau paralizie cerebrala;
  • foarte rar, tumori ale cailor respiratorii.

Obezitatea si apneea

Depozitele de grasime din jurul gatului ingusteaza caile respiratorii si pot bloca fluxul de aer in timpul somnului. Copilul schimba frecvent pozitia in somn pentru a putea respira mai bine, ceea ce afecteaza calitatea odihnei.

Alergiile si apneea

Alergiile nu provoaca direct apnee, dar congestia nazala pe care o determina blocheaza caile respiratorii. Copilul respira mai des pe gura, ceea ce duce la un somn fragmentat si nelinistit.

Simptome apnee de somn la copii

Cel mai frecvent simptom este sforaitul, dar pot aparea si:

  • udarea patului (enurezis nocturn);
  • vorbit in somn, cosmaruri, somn agitat, transpiratii nocturne;
  • respiratie zgomotoasa pe gura in timpul somnului;
  • dificultati de concentrare pe timpul zilei;
  • iritabilitate, hiperactivitate, agresivitate;
  • somnolenta excesiva;
  • dureri de cap sau migrene.

Diagnostic apnee – tratament apnee de somn la copii

diagnostic-apnee-la-copii

Diagnosticul se stabileste prin consult medical si investigatii precum polisomnografia, o analiza care inregistreaza respiratia si activitatea organismului in timpul somnului.

Tratamentul depinde de severitatea bolii, varsta copilului si prezenta altor afectiuni.

 

Optiuni de tratament apnee:

  • sprayuri nazale cu steroizi – recomandate in forme usoare sau moderate;
  • interventie chirurgicala – adenoidectomie si/sau amigdalectomie (indepartarea polipilor sau amigdalelor);
  • corectarea malformatiilor cranio-faciale – prin chirurgie specializata, daca este cazul;
  • terapia CPAP (presiune pozitiva continua in caile respiratorii) – masca nazala conectata la un aparat care mentine caile respiratorii deschise in timpul somnului;
  • schimbarea stilului de viata – scadere in greutate, exercitiu fizic moderat, evitarea fumatului pasiv, reducerea expunerii la alergeni si poluanti.Terapie-cu-presiune-pozitiva-continua-in-caile-respiratorii-CPAP

Apneea obstructiva de somn la copii si bebelusi nu trebuie ignorata, intrucat poate afecta cresterea, comportamentul si sanatatea pe termen lung. Consultul medical si tratamentul personalizat sunt esentiale pentru a preveni complicatiile.


Acneea-la-adolescenti-si-bebelusi-1200x676.png

Ce este acneea?

Acneea vulgara este una dintre cele mai frecvente afectiuni inflamatorii cronice ale pielii si principala cauza pentru care adolescentii ajung la dermatolog. Poate afecta stima de sine, relatiile sociale si poate duce la anxietate sau chiar depresie.

Are o cauza multifactoriala – sunt recunoscuti mai multi factori care contribuie la aparitia acneei:

  • factori genetici – numar crescut de glande sebacee si dimensiunea lor mai mare;
  • factori hormonali – androgenii, tulburari endocrine sau pubertatea;
  • factori inflamatori;
  • factori de mediu;
  • factori personali – dieta, fumat, stres, cosmetice nepotrivite sau medicamente.

Acneea la copii si adolescenti – cum apare, tipuri si optiuni de tratament

  • acneea are o frecventa crescuta – pana la 85% dintre adolescenti se confrunta cu o forma de acnee;
  • tratamentul incorect poate lasa cicatrici si poate prelungi evolutia bolii;
  • are impact psiho-emotional major, cu risc de izolare, depresie sau scaderea increderii in sine.
    Acneea poate varia de la forme usoare la forme severe, cum este acneea fulminans, care este insotita de febra, dureri articulare si stare generala alterata.

Tipuri de acnee

Acneea bebelusilor (acneea neonatala)

Apare intre 2 saptamani si 3 luni de viata, la peste 20% dintre nou-nascuti. Se manifesta prin bubite rosii sau bubite cu punct alb, in special pe obraji, frunte si barbie. De obicei dispare spontan pana la 6 luni.

Acneea infantila

Apare dupa 3-6 luni si poate persista pana la 3-4 ani. Poate fi influentata de utilizarea corticosteroizilor inhalatori (in tratamentul astmului). Evolutia este variabila: la unii copii dispare spontan, la altii poate anunta forme mai severe la pubertate.

Acneea copilariei

Poate aparea intre 1 si 7 ani, o perioada neobisnuita pentru acnee. Poate fi semn al unui hiperandrogenism si necesita evaluare medicala atenta.

Acneea preadolescentina

Debuteaza intre 7 si 11 ani, adesea inainte de pubertate. Are frecvent forma comedoniana (puncte negre si albe), cu localizare pe frunte si zona centrala a fetei.

Acneea excoriata a adolescentelor

Apare mai ales la fete, cand leziunile sunt agravate prin atingere sau stoarcere repetata. Poate fi asociata cu tulburari de anxietate sau comportament obsesiv.

Acneea juvenila (polimorfa)

Este cea mai frecventa forma la adolescenti. Pielea este grasa, cu puncte negre, albe, cosuri inflamate si uneori cicatrici.

Factori care pot agrava acneea

Acneea la copii

  • atingerea sau traumatizarea zonelor afectate;
  • haine prea stramte;
  • produse cosmetice comedogenice;
  • unele medicamente (contraceptive, corticosteroizi, litiu);
  • alimentatie cu indice glicemic ridicat (dulciuri, produse lactate, ciocolata).

Tratament acnee

Tratamentul trebuie sa actioneze asupra celor patru mecanisme principale: exces de sebum, dezechilibre ale microbiotei pielii, tulburari de keratinizare si inflamatia.

Optiunile terapeutice includ:

  • tratament topic – creme sau geluri cu retinoizi pentru prevenirea formarii cosurilor;
  • tratament sistemic – antibiotice orale, indicate doar in cazuri moderate-severe si nu la copiii mici;
  • tratamente adjuvante – extractia comedoanelor, terapia cu lumina sau terapia fotodinamica.

Rezultatele apar, de obicei, dupa 4-6 luni de tratament constant. Este important ca pacientii si parintii sa inteleaga ca acneea este o afectiune cronica, nu doar o problema estetica, iar succesul depinde de respectarea recomandarilor medicale pe termen lung.


logo-centrul-de-pediatrie

Pentru programari si consultatii, ne puteti contacta zilnic, intre orele 08:00 si 21:00, la 0371 238 968 SAU 0752 360 360

Consultatiile se realizeaza la oricare dintre cele 4 sedii ale noastre, in limita locurilor disponibile.

De asemenea, consultatiile pot fi solicitate si online

Copyright by Centrul de Pediatrie 2026. Toate drepturile rezervate

The Courses