Dependența de ecran – mit sau realitate?

Dependența de ecran e un subiect sensibil printre părinții de azi.
Ne dorim atât de mult tot ce e mai bun pentru ei și în același timp ne confruntăm cu situații noi la care trebuie să găsim răspunsuri. Despre impactul pe care îl are ecranul și lumea virtuală asupra copilului a început să se discute tot mai des și tot mai mulți părinți să își pună întrebări.

De aceea am invitat-o azi pe dr. Ilinca Niță, medic specialist psihiatrie pediatrică, să ne răspundă la câteva întrebări despre dependența de ecran și efectele ei în viața copiilor noștri.

Dar mai întâi haideți să o cunoaștem mai bine!

-Spuneți-ne vă rog câteva cuvinte despre formarea dumneavoastră profesională!

Am terminat facultatea de Medicină în Iași și am ales specializarea Psihiatrie pediatrică, fiind și motivul unei schimbări majore de viață – mutatul în Cluj-Napoca. Pe parcursul rezidențiatului am participat la numeroase congrese și conferințe naționale și internaționale, prezentând și două lucrări științifice, pe tema depresiei și a tulburărilor de comportament. În ultimul an de rezidențiat am efectuat gărzi, asigurând tratamentul urgențelor psihiatrice.

Urmez o formare în psihoterapie pozitivă, pentru a înțelege dificultățile de comportament și emoționale ale pacienților mei și familiilor lor. Având un interes deosebit pentru domeniul traumei și a efectelor devastatoare ale acesteia, am urmat o formare în EMDR, terapie specializată pe acest subiect.

-Ce v-a motivat să alegeți această specializare?

Întotdeauna m-a fascinat creierul uman și ce stă în spatele gândurilor, emoțiilor și acțiunilor noastre. Copiii sunt cu atât mai fascinanți, cu lumea lor interioară bogată și magică, în care nu poți pătrunde cu gândirea simplă, concretă de adult și trebuie să fii mereu inventiv și empatic. În plus, m-a atras posibilitatea de a preveni, aborda și trata dificultățile psihiatrice cât mai rapid, cât timp creierul este încă în formare, pentru a stimula potențialul copilului și a susține maturizarea într-un adult cât mai sănătos, funcțional și adaptat.

Așa e, cred că e o onoare să poți pătrunde și cunoaște lumea magică a copilului.

–Ce v-a făcut să alegeți Centrul de pediatrie?

Evaluarea psihiatrică este un proces ce necesită timp și răbdare. Centrul de pediatrie mi-a oferit ocazia de a-mi desfășura activitatea într-un mediu modern și bine adaptat pentru cei mici, în care consultația nu este un eveniment înspăimântător. În plus, am apreciat flexibilitate Centrului de Pediatrie în ceea ce privește timpul alocat, o consultație inițială durând o oră și un control, circa 45 de minute.

Interacțiunea cu copiii ne marchează adeseori.

-Aveți o astfel de amintire care să își fi lăsat amprenta pe inima dumneavoastră, poate chiar la începutul activității medicale?

Primul copil pe care l-am consultat în rezidențiat a fost un băiețel cu Tulburare de spectru autist, care avea un interes deosebit pentru tractoare. Cât timp am discutat cu mămica, mi-a desenat două tractoare, pe care le-a și semnat. Păstrez și acum desenele pe frigider, pentru a-mi aminti cât de privilegiată sunt în profesia de psihiatru de copii.

Să ne apropiem puțin și de subiectul nostru ” Dependența de ecran ”.
Știu că pentru a înțelege mai bine orice dependență e nevoie să ne aplecăm asupra creierului uman, pe care dvs. l-ați studiat atât de îndeaproape.

–Care sunt etapele lui de dezvoltare?

La naștere, deși creierul este cu circa 60% mai mic ca și volum comparativ cu un adult, toți neuronii necesari mai târziu în viață sunt deja prezenți. Totuși, sistemul nervos al nou-născutului este sărac în mielină, substanța care face conexiunile rapide între neuroni. De aceea mișcările voluntare ale bebelușului sunt spontane și haotice. Încetul cu încetul, se formează noi conexiuni utile între neuroni, sub influența mediului. Această fază se numește cea senzoriomotorie (după Piaget), copilul învățând în principal cu ajutorul simțurilor și al mișcării. În această perioadă, atașamentul de părinți, stimularea mișcării (apucat, târât, mers etc.) și a simțurilor (obiecte, culori, muzică) sunt esențiale.

În copilăria mică va continua procesul de mielinizare a creierului și de “rafinare” a conexiunilor dintre neuroni. Creierul este într-un proces constant de transformare, cu eliminarea conexiunilor inutile și formarea altora noi, mai precise. Apariția limbajului și socializarea sunt esențiale pentru dezvoltare în această perioadă.

Continuând în perioada de școlar, se rafinează procesele ce țin de gândire logică și abstractă, cât și controlul motor. Copilul poate face legături de tipul cauză-efect, începe abstractizarea, își poate controla activitatea motorie și funcțiile psihice mai bine (de exemplu, stau nemișcați și atenți în bancă mai multe minute).

În adolescență se definitivează procesul de maturizare a creierului, cu îmbunătățirea abilităților de rezolvare de probleme complexe și luare de decizii.

-Cum este afectat creierul atunci când e expus la ecran (TV, tableta, smartphone, laptop/PC)?

Studierea efectelor ecranelor asupra creierului în dezvoltare este un domeniu încă la început, în care mai multe studii sunt necesare.

Un studiu de imagistică realizat recent a arătat că par a exista modificări fizice ale structurii creierului (subțierea cortexului), atunci când copilul este expus 7 ore pe zi la ecrane.

În ceea ce privește dezvoltarea psihică a micuților, copiii sub 2 ani par a fi afectați cel mai puternic. Într-un studiu, cei care au utilizat ecrane mai multe ore pe zi au avut un limbaj mai slab dezvoltat decât copiii care au petrecut timpul respectiv cu alte persoane.

În perioada adolescenței, s-a descoperit că simptomele de anxietate și depresie sunt mai frecvente la cei care petreceau mai mult timp în fața ecranului. În plus, la orice vârstă, lumina albastră emisă de către ecrane interferează cu somnul.

În practică, am consultat numeroși copii sub 3 ani care petreceau multe ore în fața televizorului, tabletei, etc. Ca și urmare, aveau un limbaj expresiv, verbal și non-verbal subdezvoltat, cunoștințele generale erau sub cele ale vârstei, erau mai iritabili și distractibili, interacționau mai puțin cu familia.

-Exista o limita de timp recomandată?

În lipsa unor dovezi foarte puternice, ghidul realizat de către Asociația Americană de Pediatrie (AAP), care este cel mai restrictiv, mi se pare și cel mai sigur:

• Fără ecrane sub 1,5 ani
• Maxim o oră pe zi între 2 și 6 ani, programe de calitate, potrivite vârstei și privite împreună cu copilul, pentru a oferi explicații
• Peste 6 ani, timpul alocat ecranelor și digital media trebuie să fie limitat de către părinți și conținutul materialelor cunoscut

Pentru orice vârstă, AAP recomandă lipsa ecranelor în unele camere (dormitor) și în unele momente ale zilei (în timpul meselor, înainte de somn). Țineți cont că și un televizor pornit în fundal poate distrage atenția copilului și interfera cu alte activități. Conexiunea părinților cu copilul este cea mai educativă experiență de care acesta poate avea parte. 

-Cum se ajunge la dependența de ecran și cum se manifestă ea?

În perioada copilăriei, nu se poate vorbi despre dependența de ecran în sensul clasic al cuvântului. Practic, este un comportament învățat și întreținut de către mediu (părinți, bunici, educatori, etc). Deoarece copiii au o fascinație vizuală pentru ecran, poate fi tentantă plasarea acestora în fața unui televizor sau tabletă cât părintele se ocupă de activități casnice. În plus, mulți părinți introduc ecranul în perioada de diversificare, mai ales dacă este vorba despre un copil mai “mofturos”. Astfel, la un copil expus repetitiv, ca și regulă, dacă se oprește brusc expunerea, acesta va deveni iritabil, poate avea crize de afect (țipete, plâns, trântit la pământ), ceea ce va determina părintele să pornească înapoi ecranul. Așa se întreține un cerc vicios, în care copilul “învață” și că un comportament disruptiv va face părintele să cedeze.

Din adolescență, se poate vorbi despre o adicție care seamănă mai mult cu cele clasice și în prezent se realizează cercetări pentru a o înțelege și defini mai bine dependența de ecran, dependența de Internet.

Criteriile propuse în prezent pentru a identifica adicția de Internet includ:

• preocupare pentru utilizarea sa,
• nevoia crescătoare în timp de a folosi Internetul (>6 ore/zi),
• eforturi lipsite de success de a reduce timpul alocat,
• schimbarea dispoziției când se oprește utilizarea,
• afectarea relațiilor personale
• și ratarea oportunităților ca urmare a acestui comportament.

Subiectul ”dependența de ecran” este foarte controversat deoarece este un comportament social acceptat, cu potențiale avantaje și beneficii și linia dintre normal și periculos este greu de trasat. Motivele acestui comportament abuziv sunt speculate a fi: încercarea de a scăpa de stări emoționale negative, dificultăți cu controlul impulsurilor.

-Ce facem daca observam manifestari ce țin de dependența de ecran?

Iarăși, abordarea poate fi diferită în funcție de vârstă.

Dacă este vorba despre un copil, părinții vor trebui să analizeze situația cu atenție.

• Când este copilul în fața ecranului?
• Ce alte activități plăcute și stimulative există în viața de zi cu zi a copilului?
• Câtă atenție i se acordă de către familie?

În funcție de timpul petrecut, poate fi indicată o reducere graduală sau bruscă și înlocuirea cu activități semnificative pentru copil.

Creierul se dezvoltă optim în relație cu cei din jur!  Jocul, citirea poveștilor, activitățile în aer liber, discuțiile cu părinții și socializarea cu copiii de aceeași vârstă trebuie să înlocuiască ecranele. Chiar dacă reacția inițială poate fi dramatică (crize de afect, necooperare), cu răbdare, dragoste și perseverență, schimbările vor fi acceptate de către copil.

În adolescență, deoarece dependența de ecran, de Internet pare a fi legată de alte probleme emoționale (anxietate, depresie în special) și de uz nociv de substanțe, un consult psihiatric este recomandat de rutină. Deseori, adresarea cauzei comportamentului va duce la modificarea acestuia.

În ambele situații, consultul și consilierea psihiatrică și psihoterapeutică sunt recomandabile, fiind de folos pentru a identifica un tipar, deseori familial, care a dus la apariția comportamentului nociv pentru copil.

-Există și beneficii în folosirea tehnologiei?

Fără discuție, tehnologia poate crește calitatea vieții și aduce beneficii. Programele TV potrivite vârstei, cu moderație, pot învăța copiii concepte altfel inaccesibile. Jocurile, bine alese, pot stimula abilitatea de rezolvare de probleme și calități precum perseverența, depășirea obstacolelor, toleranța la frustrare. În plus, copiii au o intuiție extraordinară și o atracție pentru ecrane, ceea ce poate favoriza achiziția unor concepte matematice. În adolescență, Internetul poate “deschide lumea” tânărului, expunându-l la noi medii, culturi, puncte de vedere și încurajează socializarea.

Nu ne putem preface că ecranele și media digitală nu sunt o parte din viața noastră, a tuturor, dar ca orice lucru, necesită o abordare atentă și moderată.

Vă mulțumim mult pentru timpul acordat și răspunsurile bine documentate pe tema ”Dependența de ecran”.  Le amintim cititorilor noștri că dr. Ilinca Niță, medic specialist psihiatrie pediatrică, oferă consultații de specialitate în cadrul Centrului de Pediatrie, cabinetul Lego (str. Calea Dorobanților 101, Cluj-Napoca).

Mai multe informații pe tema sănătății mintale a copiilor și adolescenților găsiți pe site-ul dânsei: PsihiPedi.ro

Pentru programări și informații puteți apela numărul nostru de Call Center: 0752.360.360