Psihoterapie, cu Laura Condurache - Centrul de pediatrie

Laura Condurache este psihoterapeut sistemic de cuplu și familie și oferă, la Centrul de pediatrie, servicii psihologice pentru copii și adolescenți. Serviciile sale sunt deosebite, în ideea în care se ocupă și de copiii cu autism, sindrom Down sau care suferă de boli cronice sau terminale, dar și de copiii în doliu, care au pierdut pe cineva drag. Mai multe detalii puteți afla din interviul următor:

Care este experiența dvs., anterioară Centrului de pediatrie?

Sunt psihoterapeut sistemic de cuplu și familie și profesor titular consilier școlar, activitatea mea desfășurându-se atât în instituțiile școlare de stat, cât și în cabinetul individual. Sunt membru al Colegiului Psihologilor din România, începând cu anul 2011, având atestat de liberă practică în specialitățile psihoterapie sistemică de cuplu și familie, psihologie clinică, psihologia transporturilor, a muncii și organizațională, psihologia aplicată în domeniul securității naționale.

De asemenea, sunt membrul fondator al Asociației „Alături de tine, pentru că ne pasă”, acreditată de Ministerul Muncii, pentru desfășurarea de servicii sociale. Activitatea desfășurată până în prezent a fost dedicată pentru 30 de copii cu deficiențe neuromotorii, mai precis cu tetrapareză spastică, pentru care am organizat grupuri de suport și terapie individuală, atât pentru beneficiarii direcți, cât și pentru părinții acestora, dar și pentru 100 de copii îndoliați, ce și-au pierdut părinții. Acest proiect s-a desfășurat cu finanțarea obținută în competiția „Idei din Țara lui Andrei”, ceea ce a făcut posibil ca acești copii să se întâlnească în grupe cu copii de aceeași vârstă, pentru a învața împreună cum se poate trăi cu această durere, ce înseamnă travaliul de doliu, cât de important este să parcurgi etapele acestui proces în ritmul propriu, cu sprijin permanent în cadrul „Centrului pierderii și regăsirii”, pe care am reușit să-l constituim împreună. Proiectul a câștigat locul al treilea în cadrul Galei Societății Civile din anul 2015. De curând, asociația pune la dispoziție servicii de terapie pentru copiii cu tulburări de spectru autist, având ca obiective pe termen lung dezvoltarea abilităților de limbaj expresiv, a comunicării funcționale, dezvoltarea abilităților de socializare, a abilităților preșcolare, dezvoltarea independenței și generalizarea abilităților însușite în contexte cât mai variate.

De ce ați ales să fiți psiholog?

Pentru a răspunde la aceasă întrebare, ar fi necesar să va spun despre cum abordează un astfel de specialist sistemul familial. Aș vorbi despre faptul că apariția simptomului ce arată o disfuncționalitate în mediul familial poate apărea când există modificări în structura familiei, la nivelul granițelor acesteia sau subsistemelor incluse, când există patternuri de comunicare întreținute prin mecanisme de feedback pozitiv sau negativ sau când soțul sau soția joacă roluri preluate reactiv din familiile de origine. Conform viziunii școlii pe care o reprezintă, tehnicile terapeutice specifice odată puse în practică, pot accesa resurse noi pentru membrii familiei, ceea ce va duce la creșterea satisfacției maritale.

Care sunt serviciile pe care le oferiți în cadrul Centrului de pediatrie?

Serviciile psihologice pentru copii și adolescenți includ programe de intervenție pentru:

copii cu autism, atât pentru copii, cât și pentru părinții acestora, grupuri de suport pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale la acești copii
copii cu sindrom Down
copii cu dizabilități
copiii în doliu, aceștia beneficiind de ședințe individuale, dar și de grup, prin participarea la activități organizate în cadrul grupurilor de sprijin pentru copiii ce și-au pierdut o persoană dragă
logopedie
copiii agresivi
copiii cu comportament opozant
copiii hiperactivi și încăpățânați
copiii ce prezintă fobii, ticuri, insomnie, somn agitat, timiditate excesivă, anxietate, depresie, deficit de atenție, dificultăți de învățare, scăderea randamentului școlar, absenteism, abandon școlar
copiii ce prezintă boli cronice sau boli terminale
dezvoltare personală pentru copii și adolescenți, având că obiective creşterea stimei de sine, îmbunătăţirea şi optimizarea capacităţii de autocunoaştere, relaţionare şi comunicare interpersonală, activarea resurselor creative, dezvoltarea coeziunii și dinamicii de grup,
optimizarea exprimării emoţionale (ședințele de grup se vor organiza pentru grupele de vârstă: 4-6 ani, 7-9 ani,10-13 ani, 14-18 ani); programul se adresează copiilor care nu se confruntă cu nici o dificultate în prezent, dar doresc să valorifice la maxim potențialul și resursele personale, ceea ce va conduce la o bună relaționare cu cei din jur (în școală, familie, grupul de prieteni, societate).

Pe lângă programele de prevenție și intervenție specifică descrise mai sus, ca psiholog clinician, ofer servicii de evaluare a copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale(CES) în vederea încadrării într-un grad de handicap și/sau orientării școlare și profesionale.

Certificare:

-licențiată în psihologie clinică, master în psihoterapie și evaluare în practică clinică

-certificare în psihoterapie de cuplu și familie, membră a Asociației Psihoterapeutilor de Cuplu și Familie

-acreditare din partea Colegiului Psihologilor din România

În cadrul cabinetului meu indiviual lucrez și cu adulții, oferind servicii precum evaluarea stării de sănătate mentală, evaluarea cognitivă emoțională și comportamentală, evaluarea personalității, evaluarea contextului familial, profesional, social în care se manifestă problemele psihologice.

De ce este important ca părinții să apeleze la un psiholog?

Consider că este necesar deoarece mediul familial creează primul rol social al copilului și, așa cum copiii își joacă rolul de copil în familia de origine, într-un mod similar își vor construi viitoarele roluri sociale, care vor seta o anumită modalitate de comunicare și un comportament specific, conform convingerilor și credințelor dobândite. Putem spune că fiecare din aceste nivele de dezvoltare îl determina pe celălalt și că toate comportamentele dezirabile sau indezirabile sunt învățate prin întărirea pozitivă sau negativă a celor din jur și, de aceea, atunci când părintele nu reușește să stingă un anumit comportament al copilului sau adolescentului, când observă că acesta manifestă o timiditate exagerată sau, dimpotrivă, un comportament opozant, când rezultatele școlare încep să scadă, când devine hiperactiv, furios sau trist, prezintă tulburări alimentare sau de somn, frică exagerată, anxietate, deficit de atenție, pot apela la un psiholog. Este necesar ca adulții să înțeleagă că există un ciclu al vieții de familie, atât pentru familia nou constituită, cât și pentru cea de origine, că sunt etape de tranziție, în care fiecare membru al familiei trece prin schimbări, atât în plan individual, cât și familiar și că, uneori, până la stabilirea unei noi homeostazii, conform etapei de dezvoltare, pot apărea situații noi, dificile, atât pentru adulți, cât și pentru copii (nașterea primului copil, intorcerea mamei la serviciu după concediul postpartuum, înscrierea copilului la grădiniță, începerea școlii, îmbolnăvirea unui părinte, decesul unei persoane dragi, nașterea celui de-l doilea copil, familia cu copil adolescent, ieșirea la pensie, pierderea serviciului, apariția unei boli cronice la unul din membrii familiei, divorțul, etc.)

Oferiți o atenție specială copiilor îndoliați. Cum se procedează în aceste cazuri?

Experiență în legătură cu activitatea în grupurile de suport al copiilor îndoliați m-a determinat să înțeleg că pentru unii dintre aceștia timpul parcă se oprește-n loc atunci când pierd pe cineva drag… Totul stă sub semnul întrebării, iar, fără persoană moartă, viața pare lipsită de sens. Ce voi face de-acum încolo fără ea? De ce m-a părăsit? Ce am făcut greșit pentru ca celălalt să nu mai fie aici? Nu voi mai putea să mă bucur niciodată de nimic!

Toate aceste întrebări pot apărea atât la adulți, cât și la copii, ca reacție la pierdere, iar dacă această pierdere este reprezentată de desprinderea de un atașament sufletesc important pentru persoană în cauza, fără a-și dori acest lucru sau fără a putea face ceva împotriva, vorbim de trauma de pierdere. Astfel, cu cât atașamentul emoțional este mai puternic, cu atât durerea despărțirii este mai mare, persoana rămasă memaiavand înlocuitor pentru atașamentul față de persoană pierdută. Cel căruia i-au fost îndreptate sentimentele și gândurile de-a lungul timpului, dintr-o dată nu mai reacționează, iar tot ceea ce se dorește a fi transmis, nu mai întâlnește pe nimeni real în față.

La moartea unui părinte, copiilor le este dificil să-și exprime deschis tristețea, încercând astfel să se protejeze de durerea emoțională și în același timp să-și protejeze părintele rămas prin alungarea sentimentelor negative. În acest fel, copiii arată în exterior doar o parte din durerea lor sufletească, ceea ce face ca emoțiile să fie ascunse, nerealizandu-se astfel elaborarea pierderii. Se va evita astfel contactul cu sentimentele traumatice, ceea ce va determina o serie de consecințe pe termen scurt, dar și de lungă durată, în etapele ulterioare de dezvoltare a personalității.

Fazele durerii şi reacţiile comportamentale caracteristice copiilor în travaliul de doliu snt următoarele:

negarea – mecanism ce ajută la evitarea şi reducerea stresului, momente în care pierderea poate fi pur şi simplu uitată;
disocierea – copiii par a se comportă că nişte roboţi, declarând că se simt că şi cum nu ar fi în contact cu ei înşişi, sunt rupţi de realitate, evită conversaţiile, se pot retrage din activităţile sociale, stare ce poate dura de la câteva ore la câteva luni;
regresia – altă caracteristică ce poate însoţi durerea, incluzând comportamente precum muşcaturi, lovituri, murdărirea hainelor;
distragerea, devierea şi hiperactivitatea, pentru a evita să se gândească la ceea ce s-a întâmplat; copiii pot deveni foarte activi, va începe să le displacă să se joace singuri, de aceea, vor căuta compania altor persoane sau vor privi în mod constant la televizor; în cazul adolescenţilor, pot apărea comportamentele de risc (consum de alcool sau droguri), pentru a uita de problemele cauzate de pierdere;
reacţia de alarmă şi panică, reprezentate de apariția fricii, ceea ce va declanșa manifestări specifice, și anume creşterea pulsului, uscăciunea gurii, tensiunea musculară, reacţii ce pot dura până la câteva ore;
insomnia este legată de resimţirea pericolului în care se găsesc, necesitând uneori examinare medicală;
dor şi căutare;
tristeţe, anxietate;
vinovăţie;
ruşine;
disperare;
reorganizare și orientare spre viitor, fază care coincide cu acceptarea pierderii şi depăşirea acesteia;

Situaţiile în care este necesară intervenţia unui psihoterapeut:

– deteriorarea relaţiilor dintre copil şi părinte;

– evitarea discuţiilor legate de pierdere;

– mecanisme de apărare în față durerii (copilul va alege acele activităați care îl vor ajută să scape de anxietate și stres);

– comportament agresiv.

Planul de intervenţie în aceste cazuri va include atât copiii, cât şi aparţinătorii acestora. La început, şedinţele vor fi făcute în mod separat, iar după câteva întâlniri este indicată prezenţa îngrijitorului, împreuna cu copilul. Pe de o parte, copiii au nevoie să înţeleagă că nu sunt singuri, că ceea ce simt este normal în astfel de situaţii, iar, de cealaltă parte, părinţii vor învața să observe mai bine gândurile, sentimentele, grijile celor mici, datorită interacţiunii dintre psihoterapeut și copil. Ca tehnici specifice procesului psihoterapeutic, specialistul va folosi poveștile terapeutice, metaforă, desenul, modelajul, jocul, psihodrama.