Agnes Cojoc

Home / Agnes Cojoc

Dr. Agnes Cojoc

Educatie si formare

2010 - 2016 - Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca;
2016 – 2021 - Medic rezident pediatrie;

Experienta profesionala

2022 - prezent – Medic specialist pediatrie la Centrul de Pediatrie;
2017 - 2021 - Spitalul Clinic de Urgentă pentru Copii, Cluj-Napoca;

arii de interes medical

- pediatrie generală;
- vaccinare;

de ce am ales pediatria?

Am intrat la facultatea de medicină fiind convinsă că voi fi chirurg generalist. La finalul anului 3 de facultate, am ajuns să îmi fac practica de vară pe secția de PEDIATRIE. Atunci am ales să fiu pediatru.

Mi-a plăcut foarte mult acea perioadă, în preajma copiilor. Pe măsură ce a trecut timpul, mi-am dorit din ce în ce mai mult să mă specializez în pediatrie, fiindcă îmi dădeam seama tot mai mult că micuții sunt pacienții pe care îmi doresc să îi tratez.

Gândul de a stabili o relație pe termen lung cu copilașii și familiile lor, de a-i vedea cum cresc și cum se dezvoltă armonios, dar și gândul că pot influența prin ceea ce fac, practic, o viață, care la rândul ei ar putea influența în bine alte zeci de vieți, mă încântă foarte mult. Cred că acest lucru a stat la baza hotărârii mele de a profesa în acest domeniu.

Mulțumesc mult tuturor părinților care au încredere în mine, în ceea ce privește sănătatea micilor comori. Abia aștept să văd lumea schimbată în bine, de cei care ne-au călcat pragul, la Centrul de Pediatrie.

Agnes Cojoc, Centrul de Pediatrie Cluj Napoca

Agnes Cojoc

Medic Specialist Pediatrie

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca

Preturi pediatrie generala

Preț (lei) luni-vineri

210

Preț (lei) weekend/sărbători

250

Preț (lei) luni-vineri

280

Preț (lei) weekend/sărbători

Preț (lei) luni-vineri

330

Preț (lei) weekend/sărbători

Preț (lei) luni-vineri

160

Preț (lei) weekend/sărbători

190

Preț (lei) luni-vineri

450

Preț (lei) weekend/sărbători

Preț (lei) luni-vineri

495

Preț (lei) weekend/sărbători

Preț (lei) luni-vineri

315

Preț (lei) weekend/sărbători

375

Preț (lei) luni-vineri

240

Preț (lei) weekend/sărbători

285

Preț (lei) luni-vineri

420

Preț (lei) weekend/sărbători

500

Preț (lei) luni-vineri

600

Preț (lei) weekend/sărbători

Preț (lei) luni-vineri

660

Preț (lei) weekend/sărbători

Preț (lei) luni-vineri

320

Preț (lei) weekend/sărbători

380

Programare Online