Dintotdeauna am stiut ca vreau sa „pun oase la loc”. Inca de cand eram copil, mi se parea firesc sa repar ceva ce s-a stricat.

Dupa cativa ani, am luat contact cu ramura chirurgicala numita ORTOPEDIE. Am avut imensul noroc sa am niste mentori care si-au pus cu adevarat amprenta asupra mea.

Cand a venit momentul sa-mi aleg specializarea la rezidentiat, aveam de ales intre ortopedia de adulti si cea de copii. Am ales cu sufletul, nestiind cum ma voi descurca, fiindca atunci, experienta mea cu copiii era una destul de limitata.

La scurt timp, mi-am dat seama ca este ceea ce mi se potriveste cel mai bine. Lucrul cu copiii este ceva cu totul special.

Relatia terapeutica este una aparte, ca urmare a faptului ca pacientul vine la cabinet impreuna cu parintii. De foarte multe ori, parintii sunt speriati si ingrijorati. Acestia au nevoie de suportul medicului si al echipei medicale. De asemenea, este foarte important sa le comunicam parintilor faptul ca cel mic are o viata inainte si este foarte important sa asiguram conditii de maxima crutare a resurselor organismului.

Trebuie sa fim cu totii constienti ca medicul, alaturi de echipa medicala, au acelasi interes ca cel al parintelui: sa vada copilul vindecat. Acesta este scopul meu in aceasta meserie, iar parintii trebuie sa stie ca viata personala a unui medic nu influenteaza in vreun fel tipul de abordare terapeutica.

Impreuna formam o echipa ce are un singur scop, sa vada copilul sanatos.