Am devenit atrasa de Pediatrie prin imaginea pe care sotul meu, Flaviu Cătinaș, mi-a revelat-o. El, pediatru tanar fiind, la vremea aceea, vorbea cu atata pasiune despre ceea ce facea, despre copiii pe care ii intalnea, despre interactiunea cu ei, despre reactiile lor neasteptate, uneori mult mai mature decat ne asteptam noi, adultii.

Asa am inceput sa ma las purtata catre Pediatrie si sa constat lucruri pe care pana azi, le simt si le traiesc.

Copilul este uimitor, pentru ca este autentic, sincer, lipsit de prejudecati si pana la o anumita varsta, necenzurat. In meseria aceasta, nu ai cum sa te plictisesti. Copilul creste, se dezvolta si este incredibil sa simti ca asisti la intreg procesul.

Adesea simt ca sunt un ghid al parintilor in fata maretiei naturii, care are grija ca o celula sa devina un organism complex. Uneori intalnesc copii pe care nu i-am vazut poate de un an sau doi si in mintea mea sunt aceiasi bebelusi. Mi se pare aproape incredibil ca tot eu sa-i fi tinut in brate atunci cand aveau doar cateva zile.

Ma simt un om norocos si le multumesc tuturor parintilor care de-a lungul timpului au avut incredere in mine si au ales ca eu sa fiu pediatrul copilului lor.